Recordul negativ de natalitate, cel mai mic în 160 de ani: suntem mai puțini și nu ne mai înmulțim

de: Alexandru Puiu
15 12. 2021

La nivel european, în țările cele mai dezvoltate, se nasc cei mai puțini copii. Aceasta este realitatea din ultimul deceniu, dar trendul a început în urmă cu mai mult timp și nu pare să stagneze. Mai mult decât atât, situația se agravează.

În 2020, numărul anual de nașteri din Italia a fost la cel mai mic nivel de la unificarea țării, în 1861. Practic, în peninsulă s-au născut cei mai puțini copii în 12 luni din ultimii 160 de ani. Trendul descendent a început în urmă cu 12 ani și a continuat să scadă în fiecare an, de atunci și până în prezent. Anunțul îngrijorător pe marginea acestui subiect a fost făcut de Institutul Național de Statistică de la Roma (ISTAT).

Cât de puțini copii s-au născut în Italia

Conform informațiilor furnizate de ISTAT, preluate de Reuters, în Italia anului 2020, s-au născut 404.892 de copii, în scădere cu 15.192 comparativ cu 2019. Situația pare dramatică în momentul în care pui acea valoarea în contextul deceselor. Acestea au fost în număr de 746.146, aproape dublu. Când tragi linie, Italia a ajuns anul trecut la o populație de 59,3 milioane.

Fără să surprindă pe nimeni, trendul se menține și în 2021. Datele provizorii pentru intervalul ianuarie-septembrie indică un număr de nașteri mai mic cu 12.500 decât în perioada corespunzătoare de anul trecut. ISTAT apreciază că un factor important pentru scădere este epidemia de coronavirus.

Ca referință, în 2020, media nașterilor la o femeie rezidentă în Italia a scăzut la 1,24. În același timp, rata de fertilitate a fost de doar 1,17, una dintre cele mai scăzute din lume. Dacă faci o analiză de la nord la sud, în contextul în care banii și industria sunt la nord, în Bolzano, la granița cu Austria, numărul meu de copii a fost de 1.71, în timp ce în Sardinia, media a scăzut până la 0,97 copii.

De asemenea, vârsta medie pentru un mamă care face primul copil a sărit în Italia la 32,7 ani în 2020, în timp ce proporția nașterilor în afara căsătoriei este de 35,8%, față de 19,6% în 2008.